joi, 20 iunie 2013

Gentuță pentru cosmetice



Anul trecut,  prin iunie am confecționat pentru soțul meu, o borsetă, pentru trusa cu cosmetice pentru igiena personală.
Dimensiuni: 23x13x6 cm.
Am folosit:
- întăritură termocolantă
- material imprimat ( căptușeală de vâscoză)
- vipușcă din piele de mițicangur ( piele sintetică )
- fermoar
- chingă

Admina, mulțumesc din suflet pentru materiale și vipușcă!

Mi-a plăcut mult prea mult materialul pentru a-l folosi doar pentru căptușeală, astfel, l-am întărit și l-am folosit și la exterior.

Tiparul l-am gândit astfel:
- am decupat din carton un dreptunghi de 25x15 cm căruia i-am rotunjit colțurile după care am croit fețele exterioare și cele ale căptușelii.
- laterala ( lată de 8 cm, cu rezerve cu tot, lungă cam cu 5 cm mai mult decât perimetrul dreptunghiului ) e croită din trei părți - două pe-o parte și alta a fermoarului iar ce-a de-a treia unește ambele capete ale fermoarului.
Căptușeala are aceeași croială.
Vipușca de pe o față este marginea unui buzunar.




Borseta am cusut-o în următoarea ordine:
-întâi am făcut buzunarul, l-am căptușit,l-am cusut peste una din fețe.
- am aplicat apoi vipușca roată fețelor
- am cusut vipușca pe lateralele fermoarului
- am cusut fermoarul de laterale, am prins și partea de căptușeală corespondentă acestora
- la un capăt al fermoarului am cusut chinga, pusă în două, cu rol de agățătoare după care am cusut în prelungirea fermoarului ce-a de-a treia componentă a lateralei
-am cusut parțial laterala roată fețelor lăsând câțiva centimetrii necusuți spre capătul celalalt al fermoarului ( unde este chinga pusă perpendicular pe fermoar) pentru a îmbina ( închide) laterala, după care am tăiat surplusul ( am procedat așa pentru că indiferent de câte calcule fac pentru a stabili perimetrul mi se tot întâmplă să rămân cu cm în minus, așa ca măsură de siguranță las mai lung și tai la urmă)
- cu căptușela am procedat la fel, m-am chinuit la capetele fermoarului unde a trebuit să desfac și să cos din nou căci am vrut să nu aibe nici o cusătură aparentă ( toate sunt pe dos, mai puțin fanta lăsată la urmă pentru a întoarce borseta pe față care e cusută la pas mărunt și cât mai aproape de muchie)






























Borseta, pe dos:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu